BellAdministrator
Postari: 12
|
|
Un miros cunoscut imi strafulgera narile. Nu se poate... Deschid ochii greoi iar in pestera era liniste. Cum adica!? Unde e rozatoarea? Nu mai era aici. Cum a disparut? Nu are aceleasi aptitudini fizice ca si mine, deci nu avea cum sa coboare.
Imediat ce m-am ridicat in picioare,aripa rupta si-a spus cuvantul,osul revoltandu-se pe mine pana-n varful urechilor.
Durerea aceasta imi aminteste de vremea cand ma jucam cu Valgaav si Renji de-a vanatoarea,cand aveam treizeci de ani, si distrugeam satele oamenilor. Ce placut era,dar si atunci m-am lovit tot pe la aripa,dar aceasta senzatie neplacuta a durat doar jumate de ora,deoarece rana a fost vindecata repede cu o piatra magica.
O cautam degeaba cu privirile deoarece nu-i simteam bataile inimii.
Dar e ceva straniu aici...Mai este un miros,care binenteles ca nu-i apartine ei. Mi-am strans putin ochii,totul devenind galbui. Prin galerie se destingeau doua pete de culoare,mov si verde , ce pluteau. Cel purpuriu era al soarecelui,iar celalalt era al...nu se poate! Lezzer! Creatura incompetenta! Sunt sigur ca tu ai luat-o pe ea.Oricum nu-ti fa griji,ca oricum o voi recupera.
Totusi dupa cum o stiu,nu prea are ce sa-i faca asa ca nu-mi stirca si mie putina adihna. Mirosul nu va disparea si-l voi putea urma si maine si poimaine,iar aripa mi se va vindeca putin.
Ca sa grabesc procesul,am inceput sa zic mai multe vraji albe pentru vindecare si se pare ca mergea. Rana incepea sa se inchida,desii cu piatra Aurorei ar fi mers mult mai repede,dar binteles ca proasta aia a rezolvat-o.
Cele doua stomace au inceput sa chioraie. Acum era momentul de ami incerca aripile. Mi-am luat forma de dragon si-am dat usor din ele. Erau amortite si ma durea inca dar nu asa de tare,plus ca se pare ca m-am putut ridica de la sol. Icredibil! Ce nu poate face o vraja bine gandita?
In trupul meu matern ma simt asa de bine. Rafalele usoare de vant imi mangaiau pielea si…Hopa…Ce mi se arata in cale? O alta masinarie cu care zboara oamenii. Perfect! Ador sa le daram! Ooo, inca si unul de vanatoare! Ador chestiile astea! Sunt mici si rapide,rezultand o adevarata provocare…Imi place!
Era doar el,singur singurel,maare greseala. M-am avantat ca o sageata spre el iar cu ghiarele i-am rupt o aripa.
O dara de fum iesea din el si forma o spirala gri. Masinaria vajaia si cobora rapid. Chiar daca muritorul de acolo va pieri,nu e o pierdere, adica, este doar unul! E mai palpitant sa dobori o astfel de masinarie,decat sa scoti pilotul din ea. Daca ar fi fost una mare,plina cu oameni,ar fi meritat, dar asa,nu.
Niciodata nu m-am ranit cand am facut asta. Este placut sa le dobori si mai ales sa auzi cum bubuie cand explodeaza.
Bun,acum ca am terminat cu el,urmatorul lucru este de a gasi micul dejun. Nu prea am idei pe unde sa merg,dar poate am noroc si gasesc un thailandez mai iute. Da…Ce gustos ar fi…Cine stie,poate chiar aflu! Nu am nimic de pierdut. Cat despre rozatoare, o voi cauta si pe ea poate maine,sau poimaine. Oricum cum am mai spus,incompetenta aia nu ar ranio, mai ales ca ar fi puiul pe care nu l-a avut niciodata.
Marea albastra deja se zarea printre nori iar coasta la fel. Intr-un minut deja eram deasupra ei iar in vizor mi-au intrat niste muritori in apa. Stiu ce voi face si va fi si amuzant! Nu am mai incercat asta de optzeci de ani si niciodata nu m-a dezamagit.
M-am scufundal in apa sarata,luand o gura mare de aer. Doamne ce rece e! Cred ca voi face hipotermie,asa ca mai bine ma grabesc. Innot foarte repede,mai ales datorita cozii si a fost foarte usor sa-i trag sub apa pe oameni si sa-i inghit,mai ales deoarece sunt prosti si inaota in larg. Ca sa numesc asta in termeni mai „umani”,tehnica mea ar fi ca si cea al rechinului.
Am prins deja vreo opt oameni! Este o captura bunicia,desii nu-mi place ca au multa grasime.
Am iesit din apa,pe un alt mal si m-am scuturat. Voi astepta putin pe plaja asta goala pana soarele ma incalzeste din nou.
|
|
